Sezonul rece al anului vine cu o serie de schimbări semnificative pentru pielea noastră. Mai ales pe timpul iernii, pielea uscată, descuamată, aspră, cu aspect tern, este o realitate neplăcută pentru foarte multe persoane. Pielea uscată poate crea disconfort pe tot parcursul anului, însă, cu precădere în perioada rece, această problemă se acutizează. Pentru a ști cum să facem față acestei situații, este bine să înțelegem ce anume o cauzează și, ulterior, cum să avem grijă să o prevenim.

Xeroza cutanată este termenul medical pentru pielea uscată, lipsită de strălucire, aspră la atingere. Practic, persoanelor cu xeroză cutanată le lipsește substanța emolientă a stratului extern al epidermului (stratul cornos), fapt ce duce la crăparea pielii.

 

Cum faci diferența între pielea uscată și cea pielea deshidratată?

Temperaturile scăzute, vântul și aerul uscat pot provoca senzația de piele uscată. Însă, de multe ori, este posibil să te confrunți de fapt, cu o deshidratare a pielii. În timp ce pielea uscată este cauzată, în principal, de nivelul scăzut de uleiuri (sebum) care formează bariera lipidică naturală, pielea deshidratată este o consecință a deficitului de apă din epidermă.

Astfel, pielea uscată este o afecțiune a epidermei cu care, de cele mai multe ori, ne naștem, însă deshidratarea pielii poate apărea în cazul mai multor tipuri de piele, chiar și al tenului gras, și, de cele mai multe ori, este cauzată de diverși factori. Cel mai important dintre aceștia este faptul că pielea și-a pierdut capacitatea de a reține apa. Astfel, pielea deshidratată este simplu de recunoscut pentru că își pierde din fermitate și din elasticitate, în timp ce pielea uscată se crapă și apare senzația de prurit.

Cum se manifestă xeroza cutanată?

Xeroza cutanată determină pielea să capete o textură aspră, deoarece nu are suficientă grăsime. Astfel, în loc ca pielea să aibă acea textură moale și catifelată, ea devine fragilă, se descuamează și se crapă cu ușurință. Acest lucru poate face ca persoanele cu xeroză cutanată să simtă intens senzația de mâncărime.

 

Xeroza cutanată poate afecta zone mici de piele sau dimpotrivă poate apărea pe suprafețe mari din corp. În general, persoanele afectate au piele uscată pe mâinisau pe picioare, însă xeroza cutanată poate apărea și la nivelul feței și, mult mai rar, în alte zone ale corpului. Pielea uscată nu este o problemă gravă de sănătate, însă, netratată, provoacă disconfort și prurit ceea ce se poate duce la răni dureroase.

 

La cine apare pielea uscată și care sunt cauzele?

Xeroza cutanată este o afecțiune dermatologică frecvent întâlnită la persoanele vârstnice, însă oricine se poate confrunta cu simptomele ei, mai ales pe durata sezonului rece. De asemenea, pielea uscată poate fi rezultatul moștenirii genetice sau poate fi dobândită, sub influența mai multor factori.

În mod natural, o piele sănătoasă este protejată la suprafață de filmul hidrolipidic format în principal din apă și lipide (sebum). În situația în care stratul superior al pielii suferă un dezechilibu, acesta nu mai poate juca eficient rolul de barieră.

 

Factorii care duc la apariția pielii uscate sunt:

  • Vârsta: Pe măsură ce înaintăm în vârstă, glandele sebacee ale pielii care produc sebumul își reduc activitatea. Producția de sebum, care blochează umezeala și transportă pe suprafața pielii antioxidanții solubili în grăsimi, cum ar fi vitamina E, scade odată cu procesul natural de îmbătrânire. Acest lucru face ca și grăsimea și colagenul din piele să se reducă, ceea ce duce la pierderea elasticității și uscarea pielii.
  • Clima: Temperatura mediului înconjurător poate afecta semnificativ sănătatea pielii. Tipuri de climă lipsite de umiditate, cum ar fi climatele asemănătoare deșertului sau, dimpotrivă, climatele reci unde există frig și vânt puternic, provoacă pielea uscată. Xeroza cutanată se agravează adesea în timpul iernii. Totuși, în anumite cazuri, pielea uscată poate apărea pe tot parcursul anului.
  • Condiții de sănătate și moștenire genetică: O persoană prezintă în mod cert, un risc mai mare de a avea pielea uscată dacă se naște cu gene care predispun la deficiența filmului hidrolipidic. De asemenea, unele afecțiuni și tratamentul aferent acestora pot duce la apariția pielii uscate. Printre acestea se numără alergiile, eczemele, diabetul și bolile de rinichi.

Domeniul de activitate: Anumite profesii pot favoriza uscarea excesivă a pielii, dintre acestea facând parte cele în aer liber sau cele care se desfășoară în medii cu temperaturi scăzute. De asemenea, instructorii de înot sau cei care stau mult în bazine cu apă cu clor, persoanele care lucrează cu substanțe chimice sau care se spală frecvent pe mâini, precum medicii, suferă adesea de piele uscată.

Cum prevenim și tratăm pielea uscată

 

Pielea uscată sau xerotică necesită o îngrijire specială. Pentru că este aspră sau rugoasă, pe alocuri crăpată și cu scuame (cojițe) fine, în primă fază, pielea trebuie hidratată intens.

Prin urmare, rutina zilnică de îngrijire trebuie adaptată nevoilor pielii pentru a ameliora simptomele care creează disconfort. În primul rând, produsele de igienă folosite zilnic trebuie să aibă o formulă blândă, astfel încât să nu fie agresive cu pielea deja sensibilă. Poți folosi săpunuri sau geluri de spălare care au grijă de echilibrul fiziologic al pielii şi previn senzaţia de uscăciune şi „încorsetare”,  precum săpunul Immuno Clean.

De asemenea, produsele de hidratare a epidermei trebuie să aibă texturi dense, cremoase și să nu conțină ingrediente cu potențial iritant sau care usucă și mai mult pielea, așa cum este parfumul. De exemplu, crema Immuno White Cream este obținută din proteine din albuș de ou hiperimun, cu conținut bogat de proteine, vitamine din complexul B, elemente minerale (magneziu, potasiu, sodiu, calciu, zinc, seleniu) pentru hidratarea în profunzime a straturilor pielii.

Cele mai indicate creme sau unguente emoliente pentru pielea foarte uscată sunt produsele lipsite de parfum, hipoalergenice: Ovotrat PV și Ovoepiderm Lux.

Acestea trebuie aplicate pe tot corpul, dar în mod special pe mâini și picioare, de două ori pe zi (în mod special seara, după duș) deoarece acționează mai bine pe timpul nopții și:

  • Hidratează în profunzime;
  • Reduc pruritul;
  • Refac funcția de barieră a tegumentului;
  • Reduc pierderea de apă transepidermică.

 

Ovoepiderm Lux se recomandă pentru îngrijirea pielii deteriorate, descuamate, uscate și lipsite de elasticitate. Aceasta calmează pielea iritată, sensibilă favorizând procesul de reepitelizare. Pulberea din membrană cochilieră de Ou hiperimun previne îmbătrânirea, având un rol protector asupra pielii.

Ovotrat PV este o cremă cu proprietăți reparatoare și calmante asupra pielii sensibile și predispuse la iritații. Produsul aplicat la nivelul pielii are un efect reparator și protector datorat conținutului de proteine purificate din oul hiperimun.

Desigur, în cazul unei xeroze cutanate cu disconfort mare sau în urma apariției unor complicații este necesară o vizită la medicul dermatolog pentru stabilirea unui diagnostic și pentru alcătuirea unui plan de tratament adecvat.